- Acasă
- Legislaţie digerată
- Calendar fiscal
- Înfiinţare PFA
- Ştiri
- Articole
- Legi complete
- Declaraţii
- Forum
Noi modificari ale Codului Fiscal incepand cu 1 Ianuarie 2010
Incepând cu anul 2010 Codul Fiscal va fi modifcat de Ordonanța de Urgenţă nr. 109/2009 care schimbă. printre altele, reglementări cu privire la Impozitul pe venit şi Taxa pe Valoare adăugată. Aceste modificări sunt pentru a pune normele fiscale române în concordanţă cu legislaţia comunitară.
Impozitul pe venit
Noile prevederi includ tichetele de vacanta la categoria veniturilor salariale neimpozabile si dau o o noua definitie veniturilor impozabile din cedarea folosintei bunurilor.
Astfel, potrivit OUG, veniturile din cedarea folosintei bunurilor sunt veniturile, in bani si/sau in natura, provenind din cedarea folosintei bunurilor mobile si imobile, obtinute de catre proprietar, uzufructuar sau alt detinator legal, altele decat veniturile din activitati independente.
Persoanele fizice care realizeaza venituri din cedarea folosintei bunurilor din derularea unui numar mai mare de 5 contracte de inchiriere la sfarsitul anului fiscal, incepand cu anul fiscal urmator califica aceste venituri in categoria venituri din activitati independente si le supun regulilor de stabilire a venitului net pentru aceasta categorie. In aplicarea acestei reglementari se va emite ordin al presedintelui Agentiei Nationale de Administrare Fiscala.
De asemenea, OUG prevede descentralizarea competentelor, de la nivelul Ministerului Finantelor Publice la nivelul directiilor teritoriale, privind stabilirea activitatilor cuprinse in nomenclatorul activitatilor independentesi revizuirea sistemului declarativ actual in sensul simplificarii acestuia.
Totodata, se prevede reasezarea frecventei de actualizare a expertizelor privind valoarea de circulatie a bunurilor imobile efectuata de catre Camera Notarilor Publici pentru corelarea cu evolutia pietei imobiliare.
In plus, noile prevederi vor sa clarifice notiunile utilizate in capitolul privind impunerea veniturilor din salarii ca urmare a modificarilor din alte acte normative.
OUG nr. 109/2009 abroga prevederile cu caracter fiscal din alte acte normative si reglementeaza aspectele fiscale numai prin Codul Fiscal in vederea inlaturarii paralelismului legislativ.
Taxa pe Valoare Adaugata
Din punctul de vedere al TVA, OUG transpune in legislatia nationala toate Directivele europene pe care statele membre trebuie sa le aplice obligatoriu de la data de 1 ianuarie 2010:
- Directiva 2008/8/CE a Consiliului de modificare a Directivei 2006/112/CE in ceea ce priveste locul de prestare a serviciilor;
- Directiva 2008/9/CE a Consiliului de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoare adaugata, prevazuta in Directiva 2006/112/CE, catre persoane impozabile stabilite in alt stat membru decat statul membru de rambursare;
- Directiva 2008/117/CE a Consiliului din 16 decembrie 2008 de modificare a Directivei 2006/112/CE, in vederea combaterii fraudei fiscale legate de operatiunile intracomunitare.
Directiva 2008/8/CE
Conform noilor reglementari, atunci cand prestatorul si beneficiarul nu sunt stabiliti in acelasi stat se vor aplica urmatoarele reguli:
- serviciile prestate de o persoana impozabila catre o alta persoana impozabila vor avea locul, respectiv se vor impozita la locul unde este stabilit beneficiarul, indiferent ca este o persoana impozabila stabilita in interiorul Comunitatii sau in afara Comunitatii;
- serviciile prestate de o persoana impozabila catre o persoana neimpozabila vor avea locul, respectiv se vor impozita, acolo unde este stabilit prestatorul.
De la aceste reguli generale exista exceptii stabilite expres de directiva europeana, dintre care amintim: serviciile legate de bunuri imobile, care se vor impozita la locul unde se afla bunul imobil; serviciile de restaurant si catering care se vor impozita la locul prestarii efective.
Aceeasi directiva stabileste ca pentru serviciile prestate catre persoane impozabile stabilite in Comunitate se vor depune declaratii recapitulative, asemenea celor care se depun in prezent pentru livrari si achizitii intracomunitare de bunuri.
Directiva 2008/117/CE
Directiva 2008/117/CE de modificare a Directivei 2006/112/CE privind sistemul comun al taxei pe valoarea adaugata, in vederea combaterii fraudei fiscale legate de operatiunile intracomunitare care este transpusa in actul normativ, se refera la perioada de depunere a declaratiilor recapitulative.
Incepand cu anul 2010, declaratiile recapitulative se vor depune lunar atat pentru livrarile/achizitiile intracomunitare de bunuri, cat si pentru serviciile prestate intracomunitar.
Directiva 2008/9/CE
Directiva 2008/9/CE de stabilire a normelor detaliate privind rambursarea taxei pe valoarea adaugata, prevazuta in Directiva 2006/112/CE, catre persoane impozabile stabilite in alt stat membru decat statul membru de rambursare, inlocuieste Directiva 79/1072/EEC, in baza careia se efectueaza in prezent rambursarile de TVA catre persoane impozabile din alte state membre.
Potrivit noilor reguli, autoritatea fiscala din Romania va primi prin intermediul unui portal electronic cererile de rambursare a persoanelor impozabile din Romania si le va transmite electronic in fiecare stat membru din care operatorii economici romani solicita rambursarea taxei platite pentru diverse achizitii efectuate.
De asemenea, prin intermediul aceluiasi portal electronic vor fi primite cererile de rambursare transmise de autoritatile fiscale din alte state membre si care au fost depuse de operatorii economici stabiliti in Comunitate pentru achizitiile efectuate in Romania. Schimbul de informatii si documentele necesare in vederea rambursarii taxei pe valoarea adaugata se realizeaza, in principal, tot pe cale electronica. De asemenea, se stabilesc termene precise de solutionare a cererilor de rambursare si plata de dobanzi in situatia in care aceste termene nu sunt respectate.
Din punctul de vedere al TVA, OUG 109/2009 mai prevede adoptarea unor masuri pentru evitarea procedurii de infringement datorata existentei in cuprinsul Codului fiscal a unor prevederi ce reglementeaza inscrierea in facturi a unor informatii suplimentare fata de cele prevazute de legislatia europeana in domeniu.
- Legislatie - Cautare:
- Newsletter:


Comentarii
OUG 109/2009
OUG 109/2009 aduce mai multe schimbari - unele foarte importante ref. la declaratia de impunere si termenul de plata pt. impozit. Vezi modificarile aduse asupra art. 80 - 84
Daca este posibil, as putea posta ceva "legislatie digerata" pe aceasta tema.
Di
Posteaza un comentariu nou