Declaraţii Fiscale

formulare, aplicaţii, termene

Declaraţia 392 A

Termen depunere: 
25/02/2010
Tip eveniment fiscal: 
Declaraţie
Pe scurt: 

Formularul se completează de către persoanele impozabile înregistrate în scopuri de TVA, potrivit dispoziţiilor art. 153 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, a căror cifră de afaceri, efectiv realizată la finele anului calendaristic, este inferioară sumei de 10.000 de euro (0 - 42.296 RON), calculată în echivalent lei, potrivit legii. Se depune până la data de 25 februarie, inclusiv, a anului următor celui de raportare. Se depune, în format electronic la registratura organului fiscal competent sau la poştă, prin scrisoare recomandată. Formatul electronic va fi însoţit de formularul editat cu ajutorul programului de asistenţă, semnat şi ştampilat. Formatul se editează în două exemplare: 1 exemplar se depune la unitatea fiscală, împreună cu suportul electronic; 1 exemplar se păstrează de către persoana impozabilă. Formatul electronic se obţine prin folosirea programului de asistenţă elaborat de Ministerul Finanţelor Publice. Programul este pus la dispoziţia persoanelor impozabile, gratuit, de unităţile fiscale sau poate fi descărcat de pe serverul de web al Ministerului Finanţelor Publice.

Tipul activitatii: 
Activitaţi independente
Tipul activitatii: 
Chirii
Tipul activitatii: 
Drepturi de autor/proprietate intelectuală
Tipul activitatii: 
Artă monumentală
Plătitor de TVA?: 
Da
Determinare venit in sistem: 
SR-Sistem Real (contabilitate)
Determinare venit in sistem: 
NV-Norma de venit
Determinare venit in sistem: 
Cote forfetare de cheltuieli (chirii, drepturi de autor)
Aplicabil în cazul utilizării Cotelor forfetare de cheltuieli?: 
25% (chirii)
Aplicabil în cazul utilizării Cotelor forfetare de cheltuieli?: 
40% (drepturi de autor)
Aplicabil în cazul utilizării Cotelor forfetare de cheltuieli?: 
50% (artă monumentală)
Angajat /asigurat în alt mod?: 
Nu
Angajat /asigurat în alt mod?: 
Da
Tip obligatie: 
TVA
Conditie: 

Se depunde dacă cifra de afaceri (venitul brut) este între 0 şi 10.000 EUR

Exceptie: 

Cei care au cifra de afaceri peste 10 000 EUR